Autor Subiect: TARA UNDE SUNT NEVOIT SA TRAIESC.....si unde probabil va creste si copilul meu!  (Citit de 857181 ori)

0 Membri şi 3 Vizitatori vizualizează acest subiect.

Offline toma

Asta pentru ca la noi au luat deja masuri fara sa declare stare de urgenta, masuri pe care Avocatul Poporului sustine ca ar fi avut nevoie de declararea starii de urgenta pentru a putea fi luate.

Una peste alta, ca in orice s-a intamplat grav in tara asta (as putea spune dintotdeauna) nu te poti baza aproape deloc pe autoritatile statului care fie sunt incompetenete, fie neputincioase, fie corupte, fie toate la un loc.
  • Suzuki Vitara 2015 Allgrip diesel
Omul este singurul animal care roșește, ori ar fi potrivit să o facă - Mark Twain
 

Offline hugbear

Sigur că și competența intră în ecuație. Însă, în opinia mea, factorul MAJOR aste acela că:

NICIO AUTORITATE PUBLICĂ NU POATE AJUTA PE CINEVA (fie individ, fie popor) ÎMPOTRIVA VOINȚEI SALE!

Iar aici deja nu mai vorbim de teorie, ci de evidențe clare - exemplul mai mult decât elocvent fiind Italia.

L.E.: Măsurile, multe sau puține, bune sau rele, dau totuși niște rezultate. DACĂ sunt respectate!
Zuza a IIa (SX4 GS 4WD "Gassy Beast")

 „Înțelepții vorbesc când au ceva de spus, nebunii - ca să spună și ei ceva.” ― Platon
 
The following users thanked this post: gabineg

Offline gabineg

  • Global Moderator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 14890
  • Thanked: 3701 times
  • Gen: Bărbat
  • Suzuki SX4 GLX 4WD
    • Bucuresti
NICIO AUTOITATE PUBLICĂ NU POATE AJUTA PE CINEVA (fie individ, fie popor) ÎMPOTRIVA VOINȚEI SALE!

Ba da! Nu ti-aduci aminte ce zicea tovarasul Lenin? "Nu stii, te invatam, nu poti, te-ajutam, nu vrei, te fortam".
Dar pentru asta ar trebui sa trecem de la "democratia" actuala (libertatea "neinteleasa"), la oleaca de dictatura generata de starea de urgenta.
  • SX4 by Giugiaro
It's nice to be Important, but it's more important to be Nice
 

Offline toma

@hugbear sunt de acord cu ce spui cu mentiunea ca in unele situatii te poate "ajuta" statul cu forta... o parte din oamenii aia prin China nu au stat tocmai de bunavoie in case.
  • Suzuki Vitara 2015 Allgrip diesel
Omul este singurul animal care roșește, ori ar fi potrivit să o facă - Mark Twain
 

Offline hugbear

Și să vezi dup-aia cum sar de cur în sus apărătorii drepturilor omului! Zilele trecute se ofusca pe feizbuc un avocățel (cu destui fălăueri!) că dacă s-ar declara stare de urgență, pe perioada respectivă țara ar fi guvernată efectiv de Armată, și atunci „adio drepturi și libertăți cetățenești”. Fără glumă!


L.E. Ca să nu ziceți că aberez:

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=4055224321158185&id=100000119722747

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=4064521563561794&id=100000119722747
« Ultima Modificare: 13.Mar.2020, 01:26:19 p.m. de hugbear »
Zuza a IIa (SX4 GS 4WD "Gassy Beast")

 „Înțelepții vorbesc când au ceva de spus, nebunii - ca să spună și ei ceva.” ― Platon
 
The following users thanked this post: toma

Offline enicky

Și să vezi dup-aia cum sar de cur în sus apărătorii drepturilor omului!... pe perioada respectivă țara ar fi guvernată efectiv de Armată, și atunci „adio drepturi și libertăți cetățenești”.
   Si vede dumnealui alta solutie ?!
« Ultima Modificare: 13.Mar.2020, 01:51:42 p.m. de enicky »
  • Suzuki VITARA NewCool 4WD 1,6 benzina/Suzuki SX4 S-CROSS HYBRID SPIRIT, 1.4 AllGrip
 

Offline enicky

  • Suzuki VITARA NewCool 4WD 1,6 benzina/Suzuki SX4 S-CROSS HYBRID SPIRIT, 1.4 AllGrip
 

Offline shpeedy

Mda, cam asa sta treaba...

"Au inceput lamentările pe marginea măsurilor guvernamentale pentru firme și cetățeni. Guvernul nu dă destul, nu e prea generos. Așa e. Comparațiile sunt făcute cu SUA, care tipăresc monedă până ia foc rotativa, și cu Germania, un colos economic cu deficit bugetar echilibrat. Cine se inghesuie să bocească? Desigur, cei care au guvernat trei ani și au lăsat deficit bugetar de peste 4% și trompetele arondate, care le-au încurajat mediatic planul diabolic "umplem buzunarele românului ca să nu vadă că vrem să scăpam de închisoare". Adevărul e că atunci când ai deficit de patru și ceva la sută pentru consum nu mai ai spațiu fiscal pentru măsuri de salvare a economiei. Nu poți să faci relaxări fiscale uimitoare (cum s-ar cere în perioada asta grea), fiindcă nu mai intră bani la buget să plătesti pensii și salarii. Nu poți să plăteși ajutoare substanțiale angajaților în șomaj tehnic, așa cum s-ar cuveni în vremuri ca astea. Nu poți să te imprumuți cât ai avea nevoie, pentru că duci deficitul spre 6-7% și ajungi junk în câteva luni, că nu te mai împrumută nimeni. Dar e absolut revoltător că tocmai cei care au distrus cu cinism echilibrele bugetare (și complicii lor mediatici), lăsându-ne nepregătiți in fața crizei (pentru care trebuie să fii prevăzător mai ales în vremuri bune), sunt cei care azi somează guvernul să facă ceea ce va fi imposibil să facă. E și inutil sa te mai revolți. Îi înțeleg și pe liberali că tac. Cum ar fi să incepi să te plângi că ăia dinainte ți-au lăsat o povară? Nu te ascultă nimeni oricum." (Sebastian Lazaroiu, FB)

Sent from my Redmi Note 8 Pro using Tapatalk

Ex: 2007 Swift M13A, 2010 SX4 M16A 4x4, 2007 Forester 2.0X
Current: 2015 Nissan Pulsar 1.5dci
 
The following users thanked this post: toma

Offline VictorN

Care ar fi șansele ca preluarea a puterii de către liberali în toamna sa coincidă cu o noua criza economica?

Trimis de pe al meu ONEPLUS A5010 folosind Tapatalk

 

Offline shpeedy

Pai guvernu' de acum nu e tot liberal?!

Au ajuns sa mi se para irelevante si alegerile astea ce stau sa vina... Desi Slava Domnului ca nu ne-a prins aceasta pandemie cu PSD la guvernare, nu pot sa nu remarc ca PNL e si el un fel de PSD (pushka mea - e parte a colapsului inregistrat de societatea romaneasca post-decembrista). Iar o alta forta politica capabila sa se opuna celor doi - PSD si PNL - intarzie sa se contureze...

Sent from my Redmi Note 8 Pro using Tapatalk

Ex: 2007 Swift M13A, 2010 SX4 M16A 4x4, 2007 Forester 2.0X
Current: 2015 Nissan Pulsar 1.5dci