Ziua I
Daca anul trecut am descris o cale rapida de a ajunge pe Varful Moldoveanu, una din temele anului asta a fost sa verific o cale similara de a ajunge pe Varful Negoiu. Despre acesta posibilitate am aflat prin noiembrie anul trecut cand, un coleg de forum (
minitehnicus pentru cunoscatori), cu care am facut traseul Horezu-Vaideieni-Varful Nedei-Curmatura Oltetului-Ciunget, a atasat pe un forum 4x4, track-ul unui astfel de traseu. Drumul, cu plecare din Salatrucu, mergea prin Saua Podeanu pana la 4 ore de mers pe jos pana pe Varful Negoiu.
Vinerea trecuta ne-am cazat in Salatrucul de Sus la una din putinele pensiuni din zona (Pensiunea Georgiana). Sambata pe la 9 ne-am pus in miscare. Am intarziat 1 ora pentru ca prietenii nostri din zona, unul cu Aro 10 si altul cu un Suzuki Samurai se ratacisera si au intarziat la intalnire. Am mers pe drumul forestier de pe Valea Topologului si, imediat dupa Cabana Iedu am facut o greseala. Desi toti aveam track-ul la dispozitie nimeni nu-l avea incarcat pe GPS-uri si, in loc sa facem la dreapta dupa 300 m de cabana, spre traseul de creasta, am mers tot inainte, pana s-a terminat drumul forestier (33 km). Drumul aduce cu cel de la Valea Rea dar totusi mult mai usor, cu putine zone noroioase mai dificile.
Unde s-a terminat drumul, se formeaza paraul Topologul prin unirea izvorului Negoiu cu Izvorul Scării. Am gasit acolo un nene care nea spus ca un om antrenat ar face din locul respectiv pana pe Negoiu circa 4 ore dar sigur noi ne vom apropia de 6 ore.
Fiind deja ora 11 am iscat o mica dezbatere: sa ne intoarcem si sa urcam pe creasta (asta inseamna alte circa 3 ore si apoi sa urcam sau sa o luam la picior spre Negoiu de aici. A castigat varianta II si ne-am pus pe treaba. Am zis sa incecam sa urcam cat putem si apoi sa ne intoarcem. Am lasat masinile la capatul forestierului, doar amicul cu Samuraiul a mai urcat 400 m pe schita de drum care continua forestierul dar, cu toate ca era relativ bine echipat, nici el nu a mai putut merge mai mult.
Dupa ce am trecut paraul Topolog am ajuns la bifurcatia potecilor spre Valea Scării (nord-vest) marcaj cruce albastră si spre Valea Negoiului (nord-nord-est) marcaj triunghi rosu. am urmat-o pe a doua. Dupa ce am traversat padurea am trecut prin Poiana Negoiului si am lasat pe dreapta, dincolo de pârâu, o stână. Am ajuns in golul alpin si am urcat pana in prima caldare, Caldarea Mieilor. Pe traseu am gasit si un sarpe care-si facea siesta dupa ce ingurgitase o soparla si zacea aproape mort pe carare, cu coada soparlei iesindu-i prin gura.
Traseul este foarte putin populat (probabil datorita accesibilitatii mai dificile) si ca atare destul de prost marcat. Permanent vanam urmatorul triunghi rosu. De acum urcarea devine mai dificila, comparabila cu cea de la Stana Valea Rea de anul trecut de pe Moldoveanul.
Dupa ce am urcat in a doua caldare, Caldarea Mioarelor cica, a aparut primul abandon colectiv: 5 membri ai grupului nostru au renuntat si, dupa ce si-au transferat mancarea din rucsac in burta, au facut cale intoarsa. Asta era deja pe la 2,30. Noi am decis sa mai urcam. Am trecut de lacul galciar din zona (Negoiu fireste) am inceput o alta urcare istovitoare si bolovanoasa spre Saua Cleopatrei, unde se afla traseul de creasta si unde ajunge si drumul din partea cealalta, dinspre Cabana Negoiu.
In Saua Cleopatrei era cat p-aci sa apara al doilea abandon colectiv (deja era ora 16,30) dar un nene care cobora de pe varf ne-a spus ca mai avem 30 de minute pana la punctul terminus. Parca suferisem prea mult sa ne oprim la o aruncatura de bat. Asa incat dupa o pauza de 30 minute in care am admirat 5 parapantisti care sareau de pe Negoiu, am decis sa strangem din dinti si sa terminam ascensiunea. Cu toate astea aici a mai abandonat un prieten, epuizat.
Asaltul final este terifiant (poate cei care au fost acolo stiu) cu catarare pe stanci pe o panta de 80 de grade, fara lanturi sau alte elemente ajutatoare. In final, pe la ora 17-17,30 am ajuns pe varf unde efortul ne-a fost recompensat cu o priveliste extraordinara (am avut o vreme perfecta): vedeam in departare Moldoveanu si Vistea Mare, Lacul Vidraru, Lacul si Refugiul Caltun dar si traseul auto de creasta pe care intentionam sa mergem. Dupa sampania si pozele de rigoare, am inceput sa coboram (chestie nu chiar asa de simpla) si pe la ora 9 ne-am recuperat masinile, la 11 fiind la pensiune morti de foame si oboseala.
Maine revin si cu episodul II, ca a exista si partea II.
