Asa o sa spunem si noi prin 2016..ca topicu' a pornit acu' hat ani si inca "debordam" pe tema lui

Posibil, si intre timp au cazut 5 guverne, 80 de ministrii, au avut loc 500 de mitinguri iar noi nici nu ne-am dat seama..

S-ar putea sa ai dreptate. E mai bine sa scrii ce ai pe suflet, decat sa tii in tine si sa-ti produca deranj interior. Pe mine ma irita insa disputele sterile dintre colegii nostri (stiti voi care, alea pline de citate si raspunsuri la citate). Mai ales ca, volens-nolens, chiar daca vrei sa fii neutru, te asociezi in idei cu una sau alta dintre tabere si participi in gand sau in fapta la balacareala.
Perfect adevarat, dar asa este in democratie trebuie sa facem eforturi reciproce in a ne accepta (cu bune si rele). Nu vrea sa fiu rautacios dar fiecare are nivelul sau de intelegere intr-un anumit moment. De asemenea umorul, cu atatea nuante, este perceput tot diferit cateodata. Si, ca un exemplu concret, nici acum n-am inteles daca postarea facuta de @Batranul (pe care ai remarcat-o) este o gluma subtila sau nu.
E si asta o posibiliate, dar eu cred ca e mai apropiata de reactia unor copii ce isi iau jucariile si pleaca cand nu le plac colegii de joaca gasiti in parc. Eu cred ca reactia trebuie sa fie alta, de acceptare a faptului ca sunt si altii care vad in alt mod lucrurile, fie ca ne refereim la eseta problemei fie la modul in care e ea tratata, mai mult sau mai putin "relaxat".

Se spune ca barbatii raman copii toata viata. Da-mi te rog voie sa raman asa - decat un "mosulet" acrit si tafnos permanent. Nu te opreste nimeni, daca ai alte puncte de vedere sa le postezi, cu argumente mai mult sau mai putin solide. Detasat, ca aici oricum nu suntem la "academie" si nici nu prea ne baga nimeni in seama.
